Cabinet veterinar în Piatra Neamț pentru câini, pisici și animale exotice
PROGRAM: Luni - Miercuri 8:00 - 14:00 / Joi - Vineri 15:00 - 19:00
Fondat în 2019, INOVET CARE este un cabinet dedicat medicinei veterinare moderne, pentru câini, pisici și animale exotice.
De ce INOVET CARE ?
Analize în laboratorul propriu și în laboratoarele Laboklin (Germania), Exavet și Synevovet (București)
24 de specii de animale de companie tratate până în prezent
Servicii
Serviciile noastre au ca standard medicina bazată pe dovezi (evidence-based medicine): dovezile științifice actuale, îmbinate cu experiența clinică și cu nevoile fiecărui pacient, pentru un diagnostic precis și un tratament adecvat. Ne actualizăm constant cunoștințele și îmbunătățim calitatea actului medical prin dezvoltare profesională continuă.
Medicină internă
Medicina internă diagnostichează și tratează bolile non-chirurgicale ale organelor interne — gastroenterologie, cardiologie, pneumologie, nefrologie/urologie, hepatologie, endocrinologie, hematologie, oncologie medicală, imunologie, neurologie, boli infecțioase.
Analize de laborator
Investigațiile paraclinice, cunoscute și ca analize de laborator, evaluează sângele, urina și alte probe biologice, pentru stabilirea diagnosticului și monitorizarea tratamentului.
Când a fost evaluată ultima dată starea de sănătate a animalului dumneavoastră?
Programează o consultație
Ecografie
Ecografia este o metodă imagistică neinvazivă și nedureroasă, esențială în medicina internă, care vizualizează în timp real organele abdominale și alte structuri de țesut moale. Este disponibilă în cabinet, sub forma ecografiei abdominale complete, care evaluează detaliat ficatul, rinichii, splina, tractul gastrointestinal și vezica urinară, sau a ecografiei POCUS, de triaj sau țintită pe organ, care depistează rapid hemoragiile interne sau lichidul liber în abdomen ori torace și permite evaluarea unui organ sau sistem anume.
Ecografia ghidează totodată proceduri precum recoltarea de urină (cistocenteză) sau de alte lichide cavitare și biopsiile cu ac fin.
Ecografia cardiacă se efectuează în cadrul consultațiilor de cardiologie.
Anestezie și terapie intensivă
La INOVET CARE folosim anestezie generală, multimodală și inhalatorie, cu monitorizare electronică continuă a funcțiilor vitale și, la nevoie, suport respirator prin ventilare mecanică (pulmomat).
Pentru pacienții critici sau cu risc crescut, terapia intensivă asigură supraveghere continuă, administrarea controlată a medicației prin infuzie continuă (CRI) și intervenție promptă în caz de complicații, atât în timpul intervenției, cât și în perioada postoperatorie.
Chirurgie
Chirurgie generală și specială — intervenții pe aparatul genital, cutanate, pe aparatul digestiv și cavitatea peritoneală, pe aparatul urinar, precum și chirurgie oncologică și ortopedică.
Sterilizări / castrări
Sterilizarea și castrarea sunt intervenții chirurgicale care previn reproducerea necontrolată și reduc riscul unor afecțiuni ale aparatului reproducător, precum infecțiile uterine și tumorile mamare sau testiculare, la câini, pisici, leporide (iepuri), rozătoare (porcușori-de-guineea, degu, etc.) și mustelide (de exemplu, dihori). Momentul optim și abordarea chirurgicală diferă în funcție de specie, vârstă și starea de sănătate, motiv pentru care fiecare caz începe cu o evaluare individuală.
Pachetele INOVET CARE includ consultația pre-anestezică, anestezia inhalatorie cu monitorizare electronică continuă a funcțiilor vitale, intervenția chirurgicală, internarea de zi pentru recuperare și recontrolul post-operator.
Spitalizare și monitorizare
Supraveghere continuă a pacienților critici sau aflați în recuperare postoperatorie, cu terapie, monitorizarea funcțiilor vitale și intervenție promptă în caz de complicații.
Specialități medicale
Medicina veterinară nu mai este de mult o activitate individuală, iar cazurile complexe cer specializări diferite. De aceea aducem în cabinet medici specialiști din Iași, în cardiologie, neurologie, oftalmologie și chirurgie oftalmologică. Mai mult decât atât, deși momentan nu avem un serviciu propriu de radiologie, colaborăm cu specialiști în radiologie, prin telemedicină, pentru a doua opinie.
Programează o consultație de specialitate la telefon 0770 948 683
Prevenție
Prima vizită și evaluarea stării de sănătate, deparazitare internă și externă, vaccinări — pentru un start corect și protecție continuă pe parcursul vieții animalului. Oferim și pachete de prevenție, precum și planuri de sănătate, adaptate vârstei și speciei fiecărui pacient.
Urgențe
Pentru pacienții aflați în evidența noastră, oferim consultații de urgență și în afara programului, în limita disponibilității personalului medical. Tarifele diferă de cele standard și pot fi consultate accesând acest link.
Managementul pacientului geriatric sau cu afecțiuni cronice / terminale
Managementul durerii, îngrijirea animalelor vârstnice sau cu afecțiuni incurabile și sprijin pentru proprietari pe parcursul acestui proces.
Rețea de specialiști și management de caz
Pentru cazurile care depășesc medicina internă generală, facilităm accesul la investigații sau tratamente prin rețeaua noastră de specialiști colaboratori, de la programare până la transmiterea documentelor medicale între cabinete.
Programează o consultație pentru evaluarea și coordonarea cazului
Documente și identificare
Pașaport pentru animale de companie, microcipare, carnete de sănătate și documentația necesară pentru călătorii internaționale, gestionate corect de la prima vizită.
Îngrijire funcțională
Unghii / cioc — câini, pisici, păsări. Creșterea excesivă a unghiilor sau a ciocului afectează fiecare specie diferit: la câini și pisici, unghiile prea lungi modifică postura și mersul și pot cauza durere sau răni la labă; la păsări, unghiile sau ciocul crescute excesiv pot îngreuna cățărarea, hrănirea și echilibrul.
Dificultăți de năpârlire — reptile. Intervenim atunci când năpârlirea nu se produce complet, pentru a preveni constricția circulației, problemele oculare sau infecțiile la nivelul pielii reținute.
Blană — tuns igienic. Recomandat atunci când blana blochează accesul necesar unor investigații ori tratamente. Pentru tuns cosmetic, recomandăm serviciile Groom Room.
Fauna sălbatică — pro bono
Oferim îngrijiri medicale gratuite animalelor sălbatice rănite sau aflate în dificultate, în vederea recuperării și eliberării lor înapoi în natură.
Sunați înainte de a vă prezenta cu orice animal sălbatic, pentru a primi îndrumări potrivite situației.
Despre noi
Echipa medicală
Echipa cabinetului lucrează împreună cu medici specialiști colaboratori în cardiologie, neurologie, oftalmologie și chirurgie oftalmologică și imagistică. Astfel, același pacient poate fi urmărit de la consultația generală până la cazurile care necesită evaluare de specialitate.
Stânga: Dr. Cătălina Crețu – anestezie și monitorizare intraoperatorie în cazul prezentat în imagini, cu protocol individualizat în urma evaluării preanestezice și a investigațiilor preoperatorii. Dreapta: Dr. Cristina Agafiței, medic specialist colaborator – chirurgie oftalmologică.
De la diagnostic la recuperare
Cazuri din cabinet, de la simptome și diagnostic până la tratament și evoluție, documentate de echipa INOVET CARE.
Tumoră mamară la o cățelușă de 14 ani — diagnostic, intervenție chirurgicală și evoluție
ÎN CURÂND — STUDIU DE CAZ
Șoarecele care s-a blocat "pe drum": obstrucție gastrică la un motan cu acces liber afară
ÎN CURÂND — STUDIU DE CAZ
Chist hepatic la hamster sirian — diagnostic, intervenție chirurgicală și recuperare
ÎN CURÂND — STUDIU DE CAZ
Din blogul INOVET CARE — cele mai recente articole despre sănătatea și îngrijirea animalelor
- Uroliții la câini — cauze, simptome și tratament. ÎN CURÂND — ARTICOL
- Parvoviroza la câini: primele semne pe care nu trebuie să le ignori. Semnele de alarmă, evoluția bolii și de ce timpul poate face diferența. ÎN CURÂND — ARTICOL.
- Ariciul pitic african: probleme frecvente și semne de alarmă. La ce schimbări de comportament sau stare ar trebui să fie atent un proprietar. ÎN CURÂND — ARTICOL
Medicina animalelor exotice
Medicina animalelor exotice, sau NAC (Noile Animale de Companie), acoperă diagnosticul și tratamentul afecțiunilor specifice iepurilor, rozătoarelor, păsărilor și reptilelor – specii cu fiziologie, metabolism și manifestări clinice diferite față de câini și pisici, care necesită protocoale de diagnostic și tratament adaptate fiecărei specii în parte.
0 %
este procentul iepurilor diagnosticați cu boală dentară într-un singur an de îngrijire veterinară primară. Controalele periodice ajută la depistarea acestor probleme din timp.
0 %
este procentul papagalilor de companie care prezintă comportament de auto-mutilare a penajului.